Arestare preventivă- lovire sau alte violenţe

 

 Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

La data de 13.06.2025, procurorul  de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia a solicitat instanţei arestarea preventivă a inculpaţilor majori  E.P. şi E.G.F., pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 13.06.2025 până la data de 12.07.2025, inclusiv.

Faţă de aceştia, în cursul aceleiaşi zile, prin ordonanţă, s-a pus în mişcare acţiunea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive s-a reţinut inculpaţii  majori  E.P. şi E.G.F., în data de 12.06.2025, în jurul orei 16:20, în timp ce se aflau în incinta unei societăţii comerciale din localitatea Mircea cel Bătrân, judeţul Ialomiţa au lovit-o, în repetate rânduri, cu capul, pumnii şi picioarele, pe persoana vătămată minoră, S.M.N., în vârstă de 15 ani, producându-i acesteia leziuni traumatice la nivelul capului şi al toracelui a căror gravitate a fost evaluată conform criteriologiei medico-legale la circa 7-8 zile de îngrijiri medicale. În urma agresiunii fizice suferite, victima a rămas inconştientă la pământ.

La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Slobozia a dispus admiterea propunerii și luarea măsurii arestului preventiv față de inculpat pe o perioadă de 30 de zile.

Anterior, la data de 12.06.2025, organele de poliţie din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Griviţa au luat faţă de inculpaţi măsura reţinerii, pe o durată de 24 de ore.

Cercetările în această cauză au fost efectuate de organele de cercetare penală din cadrul Poliția Municipiului Slobozia – Secţia 2 de Poliţie Rurală Griviţa, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.