COMUNICAT

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița este împuternicit să aducă Ia cunoștința opiniei publice următoarele:

Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița este înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de omor, nerespectarea regimului armelor și nerespectarea regimului materiilor explozive.

În cursul nopții de 28/29.05.2024, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul I.P.J. Ialomița au fost sesizate prin SNUAU 1 12, cu privire la faptul că din locuința unui bărbat de 44 ani din Mun. Fetești iese fum urmare a unui zgomot puternic.

La fața locului s-a deplasat cu operativitate o echipă complexă formată din procuror, polițiști, pompieri, jandarmi și medici, care au constatat decesul bărbatului, iar în interiorul locuinței au identificat mai multe obiecte susceptibile a conține materiale pirotehnice și explozive.

În cadrul cercetării la fața locului, au fost identificate articole pirotehnice și elemente de muniție, care au fost ridicate în condiții de siguranță și urmează a fi expertizate.

Obiectele susmenționate urmează să fie identificate prin expertize criminalistice.

Pentru ridicarea în condiții de siguranță și investigarea materiilor explozive, s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Pirotehnic din cadrul Brigăzii Antitero a Serviciului Român de Informații.