COMUNICAT

 

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Necula Marius Adrian, pentru săvârșirea infracțiunii  de tentativă la omor, constând  în aceea că:

 

În noaptea de 07/08.03.2017, inculpatul Necula Marius Adrian, cu un corp tăietor-înțepător, a aplicat trei lovituri persoanei vătămate R.T., cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie.

 

Față de inculpatul Necula Marius Adrian s-a dispus măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 08.03.2017.

 

La data de 08 martie 2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița a propus Tribunalului Ialomița arestarea preventivă a inculpatului Necula Marius Adrian, pe o perioadă de 30 de zile, propunerea fiind admisă de instanța de judecată la data de 09.03.2017.

 

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă în cadrul procesului penal care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie o activitate procesuală care nu poate, în nici o situație să atingă principiul prezumției de nevinovăție.