30.01.2015

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

 

 

 

 

         Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia au dispus efectuarea urmăririi penale față de următoarele persoane:

-         STOICA ALEXANDRU, primar al municipiului Slobozia;

-         COSTEA AGRIPINA GABRIELA, secretar în cadrul Primăriei Municipiului Slobozia;

-         MARIAN GEORGE CORNELIU, șef al Serviciului Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Slobozia,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual.

         În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă că suspecții au eliberat o autorizație pentru construirea unei stații peco în municipiul Slobozia, fără a exista la momentul eliberării toate avizele favorabile necesare.

         Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod procedură penală.

         Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.