C O M U N I C A T

 

 

 

În continuarea comunicatului din data de 21.04.2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița prin Ordonanța nr.604/P/2014 a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații:

 ION GHEORGHE - viceprimar al comunei Bărbulești și  

 Vasile Puiu - consilier local al comunei Bărbulești pentru săvârșirea infracțiunii de  luare de mită, constând în aceea că a pretins și primit diferite sume de bani de la cetățeni ai comunei Bărbulești, pentru ca acestora să li se întocmească dosare de ajutor social ori li se acordă acest ajutor social, în mod necuvenit, cu încălcarea prevederilor Legii nr.416/2001.

La data de 21.04.206 față de inculpatul  Ion Gheorghe s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune pe o durată de 60 de zile.

Prin Ordonanța din 21.04.2016 s-a dispus reținerea inculpatului VASILE PUIU pe o durată de 24 ore, iar la data de 22 aprilie 2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița a propus Tribunalului Ialomița arestarea preventivă a inculpatului Vasile Puia, pe o perioadă de 30 de zile, propunerea fiind admisă de instanța de judecată.

 

Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, Biroul Operațiuni Speciale Ialomița și Serviciul de Informații Interne Ialomița.

 

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă în cadrul procesului penal care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie o activitate procesuală care nu poate, în nici o situație să atingă principiul prezumției de nevinovăție.