COMUNICAT

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații:

 

             LI SHENGGENG sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

·         evaziune fiscală,

·        evaziune fiscală în formă continuată (27 de acte materiale),

·         evaziune fiscală în formă continuată,(116 de acte materiale),

·         folosirea, cu rea credința a bunurilor sau a creditului de care se bucura societatea intr-un scop contrar intereselor acesteia, sau in folosul lui propriu, ori pentru a favoriza o alta societate in care are interese direct sau indirect, (4 acte materiale),

·        folosirea, cu rea credința a bunurilor sau a creditului de care se bucura societatea intr-un scop contrar intereselor acesteia, sau in folosul lui propriu, ori pentru a favoriza o alta societate in care are interese direct sau indirect, (27 acte materiale) și

·        spălare de bani

 

MOCANU FĂNEL sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

·        evaziune fiscală în formă continuată,  (27 de acte materiale),

·        evaziune fiscală în formă continuată, (116 de acte materiale),

·        folosirea, cu rea credința a bunurilor sau a creditului de care se bucura societatea intr-un scop contrar intereselor acesteia, sau in folosul lui propriu, ori pentru a favoriza o alta societate in care are interese direct sau indirect (27 acte materiale) și

·         spălare de bani,

În cursul zilei de  astăzi, 19 februarie 2015, inculpații  LI SHENGGENG și MOCANU FĂNEL - aflați în stare de reținere - urmează a fi prezentați judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.

 

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că:

 

1. În perioada aprilie – octombrie 2014, inculpatul LI SHENGGENG – în calitate de administrator al SC H.E. SRL Slobozia, a înregistrat în evidența contabilă  mai multe facturi fiscale externe  având ca obiect „dobânzi”, în condițiile în care  societatea nu a contractat împrumuturi sub nici o formă de la societățile din China, înregistrând cheltuieli fictive în sumă totală de 1.295.883 lei (333.131,9 USD), producând astfel un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 178.558 lei (53.301 USD).

 

2. În perioada aprilie – octombrie 2014, inculpatul LI SHENGGENG – în calitate de administrator al SC H. E. SRL Slobozia, cu ajutorul inculpatului MOCANU FĂNEL, a importat produse metalice (tablă)  de la societăți comerciale din China, în valoare totală de 5.765.635,33 lei, la un preț subevaluat în vamă și a creat un circuit fictiv prin tranzacționarea succesivă a produselor, folosind societatea comercială cu comportament de tip fantomă, SC K.S. SRL, controlată de LI SHENGGENG, prin care, a majorat artificial prețul de achiziție, astfel încât să se sustragă de la plata impozitului pe profit și TVA, prin diminuarea nereală bazei de impozitare.

Astfel, în perioada aprilie – octombrie 2014 inculpații LI SHENGGENG și MOCANU FĂNEL au înregistrat în evidența contabilă a SC H. E. SRL un număr de 27 facturi fiscale fictive emise de SC K.S.SRL, societate cu comportament de tip fantomă, în valoare totală de 3.723.156 lei, producând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 1.266.139 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA.

 

3. În perioada aprilie – octombrie 2014, inculpatul LI SHENGGENG – în calitate de administrator de fapt al SC B. M. M. SRL, cu ajutorul inculpatului MOCANU FĂNEL, administrator de drept al societății, a importat produse metalice de la societăți comerciale din China, în valoare totală de 8.650.779,81 lei, la un preț subevaluat în vamă  și a creat un circuit fictiv prin tranzacționarea succesivă a produselor, folosind societățile comerciale cu comportament de tip fantomă, SC K. S. SRL și SC N. M. M. SRL, controlate de LI SHENGGENG, prin care, a majorat artificial prețul de achiziție, astfel încât să se sustragă de la plata impozitului pe profit și TVA, prin diminuarea nereală bazei de impozitare.

În acest sens, în perioada aprilie – octombrie 2014 inculpații LI SHENGGENG și MOCANU FĂNEL au înregistrat în evidența contabilă a SC B. M. M. SRL, un număr de 83 facturi fiscale fictive emise de SC K. S. SRL, societate cu comportament de tip fantomă, în valoare totală de 11.976.512,7 lei și un număr de 33 facturi fiscale fictive emise de N. M. M. SRL societate cu comportament de tip fantomă, în valoare totală de 20.888.758,88 lei, producând un prejudiciu total bugetului de stat în sumă de 9.761.474 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA

Prin activitatea infracțională au produs un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă totală de 11.206.171 lei ( 3.345.125 USD).

 

4. În perioada ianuarie – octombrie 2014, inculpatul LI SHENGGENG, în calitate de administrator al SC H.E. SRL, a efectuat patru transferuri din conturile societății, în sumă de 3.337.282 lei, către SC C. N. P. Hong Kong, fără o justificare comercială, folosind astfel creditul societății în interes personal

 

5. În perioada ianuarie – august 2014, inculpatul LI SHENGGENG, în calitate de administrator de fapt al SC B. M. M. SRL, cu ajutorul inculpatului MOCANU FĂNEL, administrator de drept al societății, a efectuat 27 transferuri din conturile societății, în sumă de 5.938.106 lei, către mai multe societăți comerciale din China, fără o justificare comercială, folosind astfel creditul societății în interes personal

 

6. În perioada ianuarie – octombrie 2014, inculpații LI SHENGGENG și MOCANU FĂNEL au transferat, succesiv, în scopul ascunderii provenienței ilicite a sumelor de bani obținute ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și folosire cu rea credință a creditului societății în interes propriu, prin mai multe acte materiale prin conturile bancare ale unor societăți comerciale din România și China suma totală de 22.181.154 lei (6.060.597 USD).

 

La data de  18 februarie 2015, au fost efectuate, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, percheziții domiciliare în 21 locații, situate pe raza județelor Ialomița, Dolj, Ilfov și municipiul București.

 

Procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate din partea Direcției Generale Antifraudă Fiscală, Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița și  Serviciului Român de Informații.

 

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă în cadrul procesului penal care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie o activitate procesuală care nu poate, în nici o situație să atingă principiul prezumției de nevinovăție.