19 ianuarie 2016

           

 

C O M U N I C A T             

 

 

  Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

  Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată, la 19.01.2016, în stare de libertate, a inculpatei IOAN ANA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut probator următoarea situație de fapt:

Ca medic principal obstetrică și ginecologie în cadrul Spitalului Municipal Urziceni, inculpata a acordat în perioada 26-31.01.2013 asistență medicală de specialitate unei paciente gravide în vârstă de 18 ani, care la internare prezenta simptomele declanșării nașterii.

Prin conducerea neadecvată a travaliului și nerespectarea standardelor comune recunoscute de comunitatea medicală a specialității, nou-născutul a suferit o vătămare corporală gravă.

Din actele de urmărire penală a rezultat existența unei culpe medicale care s-a obiectivat în neefectuarea unor acte și/sau proceduri obligatorii în raport cu situația pacientei: încadrarea corespunzătoare a sarcinii în categoria de risc, efectuarea unui set minim de investigații la internare, nedirijarea corespunzătoare a travaliului etc.

Rapoartele medico-legale au concluzionat că nou-născutul prezintă o paralizie obstetricală de plex brahial drept, consecința asistenței medicale la naștere de care mama a beneficiat la Spitalul Municipal Urziceni și că având în vedere deficiențele în acordarea îngrijirilor medicale, legătura de cauzalitate existente între acestea și leziunea generatoare a prejudiciului actual, gravitatea traumatismului iatrogen necesită 120 zile de îngrijiri medicale.

Dosarul a fost trimis  spre competentă soluționare Judecătoriei Urziceni.

 

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate  care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.