C O M U N I C A T

 

 

În continuarea Comunicatului din data de 17.02.2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații:

- CHIVU VALERIU SORIN, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- luare de mit㠖 patru fapte

- divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice – două fapte

- fals intelectual – două fapte

- șantaj

- abuz în serviciu – două fapte;

- abuz în serviciu – cinci fapte.

- trafic de influenț㠖 patru fapte.

În fapt s-au reținut următoarele:

- în perioada 29.06. – 13.08.2015 inculpatul Chivu Valeriu Sorin, nu și-a exercitat atribuțiile de serviciu în materie de circulație rutieră în legătură cu autovehiculele firmei SC T SRL, în schimb solicitând și primind o sponsorizare pentru un calculator, ce urma a fi utilizat la Postul de Poliție Bordușani;

- în luna iunie 2015, același inculpat, a divulgat fără drept unor persoane din comuna Bordușani faptul că, urmau să aibă loc controale „în baltă”;

- a fost de acord și a întocmit în fals un proces verbal din care reieșea desfășurarea unei activități comune poliție-școală, deși aceasta nu fusese realizată;  

- a constrâns, prin amenințare, pe unul din taxatorii de la bacul de trecere peste Brațul Alionte, să permită unor cetățeni - trimiși de  inculpat - să folosească trecerea cu bacul, fără plată, în caz contrar urmând să vină în control și să-i aplice o amendă;

- a oprit în trafic un atelaj hipo încărcat cu lemne constatând că, în documentul de însoțire, cantitatea era mult mai mică decât cea din atelaj și  nu a dispus nicio măsură;

- a oprit în trafic un tractor cu două remorci, încărcat peste limita de tonaj în zonă și nu a luat nicio măsură;

- i-a cerut unui coleg de serviciu să întocmească în numele lui un proces verbal de amendă contravențională deși acela nu constatase nicio contravenție;

- a intervenit la șeful unei firme de pază din zonă cerându-i să angajeze o persoană, urmând ca  cel favorizat „să facă cinste”;

- în diferite date a intervenit la colegii săi cerându-le să nu dispună măsuri contravenționale în materia circulației rutiere;

- a constatat  ori i-au fost aduse la cunoștință fapte de natură penală și nu a dispus măsurile legale;

- nu a dispus măsuri legale în materie de circulație primind în schimb lemne, transport gratuit la lemne, saci de rapiță.

 

- BĂLAN ANDREI,  pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- complicitate la infracțiunea de trafic de influență

- luare de mit㠖 2 infracțiuni.

- omisiunea sesizării

- complicitate la infracțiunea de delapidare

- infracțiuni privind reglementările în domeniul piscicol

În fapt s-au reținut următoarele:

- a primit suma de 200 de lei, respectiv saci cu cereale pentru a nu aplica o sancțiuni contravenționale persoanelor ce transportau  cerealele fără documente,

- deși a aflat despre faptul că, personalul navigant de la vapoarele încărcate cu cărbune ce tranzitează Brațul Borcea „vând” cărbune unor cetățeni din zonă, nu s-a sesizat sub acest aspect, în schimb a cumpărat cărbune;

- a solicitat unor persoane să-i facă rost de o cantitate de cegă/sturion în condițiile în care cunoștea faptul că pescuitul la această specie este interzis.

 

- CATRINESCU NICOLAE, pentru săvârșirea infracțiunilor de :

- luare de mit㠖 două fapte.

În fapt s-au reținut următoarele:

- nu a aplicat măsuri legale în materia circulației rutiere în schimbul unor sume de bani, respectiv bonuri pentru combustibil;

 

- ȘERBAN GHEORGHE CRISTIAN, pentru  săvârșirea infracțiunilor de:

-  luare de mit㠖 patru fapte;

- abuz în serviciu

- abuz în serviciu

În fapt s-au reținut următoarele:

- fiind în echipă cu inculpatul  Bălan Andrei, nu au aplicat măsurile legale unui cetățean ce transporta cereale fără documente, primind în schimb suma de 200 de lei;

- a primit de la  un pădurar din zonă o remorcă de lemne iar în schimb nu a aplicat nicio sancțiune unui cetățean ce transporta două remorci de lemne fără documente de însoțire;

- a fost sesizat de unul din fermierii din zonă în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni de furt, posibil tâlhărie, de către inculpatul Seliuc Claudiu și un alt cetățean din comună, nu a dispus măsurile legale, iar în schimb l-a sunat pe fermier liniștindu-l că este mai bine să le aplice un alt coleg polițist, o amendă;

- la solicitarea inculpatului Chivu Valeriu Sorin, a acceptat să nu aplice sancțiunea contravențională a amenzii.

 

SELIUC CONSTANTIN CLAUDIU, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- trafic de influență

- dare de mită

- furt calificat

În fapt s-au reținut următoarele:

- a intervenit la un agent de poliție cu care era în relații prietenești, pentru a nu aplica măsurile legale unei persoane ce transporta cereale fără documente;

- a oferit unor agenți de poliție saci de orz și câte un bidon de motorină pentru a nu-și îndeplini atribuțiunile de serviciu.

Față de inculpați s-a dispus măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 17.02.2016.

La data de 18 februarie 2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița a propus Tribunalului Ialomița arestarea preventivă a inculpaților, pe o perioadă de 30 de zile.

 

Cu privire la inculpata BĂLAN FLORENTINA GINA, s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 17.02.2016, pentru săvârșirea infracțiunilor de

- trafic de influență

- divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice

În fapt s-au reținut următoarele:

- a intervenit la inculpatul Chivu Sorin Valeriu, cerându-i ca acesta să-l contracteze pe inculpatul Catrinescu Nicolae, pentru a-i solicita neluarea măsurilor legale față de un conducător auto, oprit în trafic pentru nereguli constate;

- a divulgat fără drept unor persoane informații nepublice în legătură cu efectuarea unor controale în materie piscicolă în zona comunei Bordușani.

 

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție, Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, Biroului Operațiuni Speciale și Serviciului Român de Informații

 

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă în cadrul procesului penal care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie o activitate procesuală care nu poate, în nici o situație, să atingă principiul prezumției de nevinovăție.