COMUNICAT

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani și folosirea, cu rea credința a bunurilor sau a creditului de care se bucura societatea intr-un scop contrar intereselor acesteia, sau in folosul lui propriu, ori pentru a favoriza o alta societate in care are interese direct sau indirect.

În cauză se efectuează cercetări față de mai mulți suspecți, administratori de fapt și de drept ai unor societăți comerciale care în perioada aprilie – octombrie 2014 au creat un circuit  evazionist prin folosirea de societăți comerciale cu comportament de tip fantomă,  prin care au prejudiciat bugetul de stat cu suma de aproximativ  11.200.000 lei și  au transferat prin conturile bancare, în scopul ascunderii provenienței ilicite suma totală de aproximativ 22.200.000 lei, obținută din săvârșirea de infracțiuni.

În cursul zilei de 18 februarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 21 locații, situate pe raza județelor Ialomița, Dolj, Ilfov și municipiul București.

 

În cauză au fost emise mandate de aducere pentru mai multe persoane, acestea urmând a fi conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița în vederea audierii.

 

Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița și  Serviciul Român de Informații.

 

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.