COMUNICAT

 

 

 

 

 

În completarea comunicatului din data de  16 iulie 2015,  precizăm următoarele:

Prin ordonanța din 17 iulie 2015 față de inculpatul SAVA CONSTANTIN, Primar al Municipiului Urziceni, s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă în cadrul procesului penal care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie o activitate procesuală care nu poate, în nici o situație să atingă principiul prezumției de nevinovăție.