COMUNICAT  DE   PRESĂ

 

 

 

        Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești au dispus trimitere în judecată în stare de libertate a inculpaților MOTROGAN AUREL și BĂNICĂ GABI pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de produse sau substanțe toxice, vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

        S-a reținut în sarcina acestora că în vara anului 2012 au vândut mai multor persoane din municipiul Fetești alcool metilic (metanol) pentru care nu dețineau documente de proveniență.

        Urmare a consumului acestei substanțe toxice, o persoană a rămas cu infirmitate fizică permanentă (orbire), iar alte două persoane au decedat.

        Cauza se află în curs de judecată pe rolul Judecătoriei Fetești.

        Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă conform codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale prin emiterea rechizitoriului și sesizarea instanței de judecată, situație ce nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.