COMUNICAT DE PRESĂ

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

-   BORACIU ION, administrator al SC S.C. SRL, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de evaziune și două infracțiuni de folosire cu rea credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea;

-   BOBOC VASILE, administrator al SC S.C. SRL pentru săvârșirea două infracțiuni de evaziune și o infracțiunea de folosire cu rea credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea;

-   OPINCARU ANGHEL, împuternicit pentru operațiuni prin conturile SC S.C. SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, două infracțiuni de folosire cu rea credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea și infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală.

In fapt:

1.   In perioada octombrie - decembrie 2012, inculpații BORACIU ION și BOBOC VASILE, în executarea aceleiași rezoluții infracționale, s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat prin declararea de către SC S.C. SRL de achiziții fictive de la SC E.E. SRL, cu consecința cauzării unui prejudiciu în sumă totală de 283.025 lei; în perioada ianuarie 2013 - decembrie 2014, prin neînregistrarea veniturilor obținute în urma comercializării cărnii prin intermediul SC S.C. SRL, au cauzat un prejudiciu în sumă totală de 1.302.320 lei.

2.   în perioada octombrie - decembrie 2012, inculpatul OPINCARU ANGHEL, în executarea aceleiași rezoluții infracționale, a înlesnit inculpaților BOBOC VASILE și BORACIU ION, care au administrat SC S.C. SRL, sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat și le-a asigurat folosul infracțiunii prin retragerea în numerar a sumelor de bani de care dispunea societatea, contribuind la cauzarea un prejudiciu în sumă totală de 1.302.320 lei.

3.   în perioada octombrie 2012- decembrie 2014, inculpații BORACIU ION, BOBOC VASILE și OPINCARU ANGHEL, prin mai multe acte de executare, au retras în numerar și au folosit suma totală de 4.052.700 lei încasată de la clienți în contul deschis la UTB SA, în scop contrar intereselor SC S.C. SRL și în folos propriu.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal, respectiv trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.