COMUNICAT

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul:

-  MILEA SĂNDEL MARIAN, sub aspectul săvârșirii infracțiunii  de omor asupra unui membru de familie, constând  în aceea că:

În noaptea de 05/06 aprilie 2016, i-a aplicat o lovitură de cuțit în zona inimii concubinei sale N.M.M., care a decedat la scurt timp la Spitalul Urziceni.

 

Activitățile de cercetare penală efectuate imediat după sesizare până la data prezentei, au relevat probe și indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că fapta săvârșită de inculpatul Milea Săndel Marian întrunește elementele constitutive, ale infracțiunii reținute  în sarcina sa.

 

Față de inculpatul Milea Săndel Marian s-a dispus măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 06.04.2016.

 

La data de 06 aprilie 2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița a propus Tribunalului Ialomița arestarea preventivă a inculpatului Milea Săndel Marian, pe o perioadă de 30 de zile, propunerea fiind admisă de instanța de judecată.

 

Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului  Investigații Criminale și  Serviciului Criminalistic  din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița.

 

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă în cadrul procesului penal care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie o activitate procesuală care nu poate, în nici o situație să atingă principiul prezumției de nevinovăție.