Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În data de 25.10.2013 se sărbătoreşte „ZIUA EUROPEANĂ A JUSTIŢIEI, ocazie cu care, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, se organizează manifestarea anuală de tipul „Uşi deschise”.

În cadrul acţiunii, ce va avea loc în data de 25.10.2013, între orele 10 şi 13, sunt aşteptaţi cetăţenii interesaţi de activitatea justiţiei, reprezentanţi ai mass-media, precum şi grupuri organizate de elevi şi studenţi de la instituţiile de învăţământ, în vederea vizitării tuturor încăperilor care au relevanţă pentru activitatea instituţiei, în funcţie de disponibilitatea acestora, cu explicarea, pentru cei interesaţi, a circuitului dosarelor şi a etapelor procesuale până la soluţionarea unei cauze.