COMUNICAT

 

 

         

 

          Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au dispus, la data de 28 mai 2012, reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului CIRIBLAN CORNEL, agent şef de poliţie în cadrul IPJ Ialomiţa, Serviciul Poliţiei Rutiere, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Inculpatul urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

          Probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a relevat următoarea situaţie de fapt:

          În ziua de 13.04.2012, în timpul serviciului de patrulare, a primit o sumă de bani de la un conducător auto ce a încălcat normele legale în materia circulaţiei pe drumurile publice, pentru a nu îi aplica sancţiunea contravenţională corespunzătoare faptei săvârşite.

          De asemenea, a desfăşurat activităţi economice, activităţi efective de administrare în cadrul a două societăţi comerciale, inclusiv operaţiuni financiare ca acte de comerţ, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru membrii ai familiei sale, de bani sau alte foloase.

          Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt.