COMUNICAT

 

 

 

          Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au dispus la data de 24 august 2012 reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului IONIŢĂ GHEORGHE, agent de poliţie în cadrul IPJ Ialomiţa, Serviciul Poliţiei Rutiere, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Inculpatul urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

          Probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a relevat următoarea situaţie de fapt:

          În cursul lunii aprilie 2012, în timpul serviciului de patrulare, a primit diferite sume de bani  de la mai mulţi conducători auto ce au încălcat normele legale în materia circulaţiei pe drumurile publice pentru a nu le aplica sancţiunile contravenţionale corespunzătoare faptelor săvârşite.

De asemenea, nu a aplicat sancţiuni contravenţionale altor conducători auto care au încălcat dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice, creându-le astfel avantaje patrimoniale şi nepatrimoniale.  

Cercetările în prezenta cauză au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Structura Centrală şi  Biroului Anticorupţie Ialomiţa precum şi cu suportul tehnic al Serviciului Român de Informaţii.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt.